Electrocardiograma digitală

Electrocardiograma (EKG,ECG) este un test ce masoara impulsurile electrice ale inimii. Inima este o pompa musculară formată din patru camere. Cele două camere de sus sunt denumite atrii, iar cele de jos, ventricule. Un sistem natural electric, face că muschiul inimii să se contracte şi să pompeze sângele către plămâni şi restul corpului.

Activitatea electrică a inimii poate fi detectata de la nivelul pielii prin nişte mici discuri metalice, denumite electrozi. În timpul electrocardiogramei electrozii sunt atăşati de piele la nivelul toracelui, braţelor şi picioarelor. Acestia sunt conectaţi la un aparat ce transformă impulsurile electrice intr-o reprezentare grafică, pe care o inregistreaza pe hârtie. Aceasta reprezentare grafică, ce apare sub forma unei linii, este analizată de aparat şi mai apoi de către medic.

O electrocardiograma poate sa arate:

  • dovezi ale măririi de volum a inimii;
  • semne ale unui flux sanguin insuficient la nivelul inimii;
  • semne ale unor leziuni noi sau vechi ale inimii (infarcte);
  • probleme ale ritmului cardiac (aritmii);
  • modificari ale activităţii electrice, determinate de un dezechilibru electrolitic;
  • semne de inflamatie a sacului ce inconjoară inimă (pericardite).

O electrocardiograma nu prevede apariţia unui infarct miocardic.

Indicaţii

  • evaluarea unei dureri de piept inexplicabile, în special când se suspicionează un posibil infarct (alte cauze posibile ale durerii de piept – aritmiile, hipertrofia unei camere (pereţii camerei sunt ingrosati), inflamaţia sacului ce inconjoara inimă (pericardită),
  • scaderea fluxului sanguin către inima (ischemia);
  • monitorizarea activităţii electrice ale inimii;
  • diagnosticarea hipertrofiei ventriculare;
  • monitorizarea eficientei şi a efectelor secundare ale unor medicamente ce pot afecta activitatea electrică a inimii.

În ce constă testul

Electrocardiograma este efectuată de obicei de către un cadru medical, iar rezultatul este interpretat de către un medic, precum un internist, un medic de familie, cardiolog sau chirurg.Pacientul primeşte de obicei EKG-ul că dovadă a examinării sale de catre un medic.

Electrocardiograful este portabil, astfel încăt EKG-ul poate fi efectuat, practic, oriunde. În cazul spitalizării, pacientul poate fi monitorizat cardiac continuu printr-un electrocardiograf; acest proces este denumit telemetrie.Înainte de efectuarea EKG-ului, pacientul trebuie să-şi indeparteze toate bijuteriile şi hainele de pe jumătatea superioară a corpului, de la nivelul mâinilor şi a picioarelor. În timpul electrocardiogramei pacientul va sta intins pe o masă sau pe un pat. Zonele de la nivelul pieptului, mâinilor şi a picioarelor unde vor fi plasaţi electrozii, sunt curăţate şi eventual rase, pentru a furniza o suprafaţa curată şi neteda.
Între piele şi electrozi poate fi plasat un gel special sau nişte mici tampoane imbibate cu alcool sanitar, pentru a inbunătăţi conducerea impulsurilor electrice. Pot fi folosiţi şi electrozi de unica folosinţa ce nu necesită gel sau alcool.

În cazul aparatelor mai vechi, electrozii trebuie repozitionaţi în timpul testării. După terminarea investigaţiei electrozii şi gelul sunt indepartaţi. Pe durata efectuării testului, pacientul nu trebuie să se mişte sau să vorbească, deoarece activitatea musculara poate influenţa rezultatul. Pentru rezultate optime, pacientul trebuie să stea intins, nemişcat şi să respire normal; uneori medicul poate rugă pacientul să-şi ţină respiraţia pentru câteva secunde. O electrocardiograma durează în medie 5 pana la 10 minute. În unele cazuri, aceasta perioada se poate prelungi, de exemplu, atunci când se măsoara ritmul cardiac.

De reţinut!

Electrocardiograma este o investigaţie nedureroasa. Electrozii şi gelul pot fi reci atunci când sunt aplicaţi. Pacientul poate simţi o senzaţie de căldură sau înţepatură, atunci când zona în care vor fi ataşaţi electrozii este curaţată şi rasa. Pielea şi părul pot fi trase atunci când electrozii sunt indepărtaţi, ceea ce poate crea un mic disconfort.

Riscuri

Nu există riscuri asociate cu efectuarea unei electrocardiograme. Acesta este un test foarte sigur. În cele mai multe din cazuri, nu există motive pentru care un pacient să nu poată efectua o electrocardiograma. Electrozii detectează numai impulsurile produse de inima. Prin corp nu trece nici un curent electric provenit de la aparat, deci nu există riscul de electrocutare.

Pregătire

Medicul care efectueaza electrocardiograma trebuie informat asupra medicatiei pe care pacientul o are prescrisa. Unele medicamente pot influenta rezultatele electrocardiogramei.

Rezultate

Electrocardiograma este o reprezentare grafica cu un tipar caracteristic a impulsurilor electrice generate de inima. Partile componente ale EKG-ului sunt denumite unda P, complexul QRS, segmentul ST si unda T:

  • unda P reprezinta inregistrarea activitatii electrice a camerelor superioare (atriile);
  • complexul QRS reprezinta inregistrarea activitatii electrice a camerelor inferioare (ventriculi);
  • segmentul ST apare ca o linie dreapta intre complexul QRS si unda T; un segment ST supra sau subdenivelat corespunde unui muschi cardiac lezat sau care nu primeste suficient sange;
  • unda T corespunde perioadei in care ventriculii se relaxeaza din punct de vedere electric si se pregatesc pentru o noua contractie.

Normal. Frecventa cardiaca (in mod normal este intre 60 si 100 batai pe minut) si ritmul sunt regulate. Activitatea atriilor este normala. Unda P, complexul QRS si unda T sunt normale. Segmentul ST nu este supra sau subdenivelat.
Un EKG normal nu exclude posibilitatea existentei unei afectiuni cardiace. Din acest motiv electrocardiograma trebuie interpretata in contextul simptomatologiei, istoricului medical, examenului clinic si, daca este necesar, a altor investigatii.

Patologii. Cand apar modificari EKG inseamna existenta unei afectiuni cardiace. In unele cazuri EKG-ul deceleaza anomalii numai in timpul efortului fizic sau atunci cand apar simptomele. In aceste cazuri este necesara o forma speciala a electrocardiogramei denumita EKG de efort.

Anormal Ritmul cardiac. Exista mai multe feluri de aritmii cardiace. O frecventa cardiaca sub 60 de batai pe minut este denumita bradicardie. O frecventa cardiaca peste 100 de batai pe minut este denumita tahicardie. Tahicardiile includ un ritm rapid, neregulat cu origine in ventriculi (fibrilatie ventriculara), sau un ritm rapid regulat cu pornire in atrii (flutter atrial). Tot in categoria aritmiilor intra si anomaliile de conducere a impulsurilor electrice.

Boala coronariana si infarctul miocardic. Daca arterele coronare ce furnizeaza sangele muschiului cardiac sunt blocate, acesta primeste mai putin oxigen decat are nevoie, determinand aparitia ischemiei sau chiar a necrozei (moartea muschiului
cardiac). Aceasta leziune apare pe electrocardiograma. Semnele precoce de ischemie cardiaca (scaderea fluxului sanguin coronarian) sunt reprezentate de subdenivelarea segmentului ST. Semnele precoce de infarct miocardic sunt reprezentate de supradenivelarea segmentului ST. In timp, dupa infarct, unda Q a complexului QRS apare mai adanca pe EKG.

Hipertrofia cardiaca (ingrosarea peretilor camerelor). Unele modificari ale EKGului sugereaza ingrosarea muschiului inimii la nivelul uneia sau a mai multor camere. Afectiunile ce pot determina aparitia hipertrofiei sunthipertensiunea arteriala, boala
coronariana, cardiomiopatia si bolile valvulare.

Inflamarea inimii. Un segment ST supradenivelat apare si in cazul inflamarii muschiului inimii (miocardita) sau a sacului ce inconjoara inima (pericardita). Modificari chimice (dezechilibre electrolitice). Activitatea normala a inimii depinde
de nivelurile sanguine normale, ale unor substante chimice (denumite electroliti), cum sunt calciul si potasiul. Niveluri crescute sau scazute ale acestor electroliti, determina aparitia anumitor aritmii, precum modificari ale undei P, ale complexului QRS sau a undei T.

Medicamentele. Anumite medicamente administrate pentru afectiuni cardiace sau de alta natura pot determina modificari ale EKG-ului.

Factori care pot modifica EKG: 

  • defecte ale electrocardiografului sau interferente electrice datorate impamantarii necorespunzatoare saudatorate altor aparate electrice aflate in vecinatate; 
  • atasarea necorespunzatoare a electrozilor la piele;
  • daca pacientul vorbeste in timpul testarii -efort fizic important inaintea efectuarii testarii;
  • anxietate sau aparitia dispneei -plasarea gresita a electrozilor.